E OFICIAL. Data de la care începe programul Rabla

E OFICIAL. Data de la care începe programul Rabla
Publicat: 30/03/2013, 16:00
Actualizat: 18/02/2015, 12:11

Ministrul Rovana Plumb a anunțat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Ploiești, că autoritățile sunt „în perioada de evaluare și analiză” a programului de înnoire a parcului auto și că anul acesta implementarea programului Rabla se va face începând cu 15 aprilie „în mod cert”.

Ministrul a precizat că valoarea unui tichet în cadrul programului Rabla va fi de 1.500 de euro, dar a adăugat că nu poate spune câte astfel de tichete vor fi emise.

„Încercăm să concentrăm în așa fel încât să avem o singură emisie de vouchere pe tot anul”, a adăugat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului, care este și președinte al organizației de femei a PSD, a fost prezentă, sâmbătă, la Ploiești, unde a participat la conferința de alegeri a PSD Prahova.

Rovana Plumb anunța în ianuarie că Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul „Rabla”, care s-ar putea aplica mașinilor non-euro, Euro 1 și Euro 2, printre care creșterea primei de casare de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, dar și acordarea reducerii contra unui singur voucher, alături de eliminarea intermediarilor.

Ministrul preciza că se discută ca reducerea la achiziționarea unei mașini noi să se facă în schimbul unui singur voucher. În prezent, prin Progamul „Rabla”, o persoană poate cumpăra o mașină nouă prezentând, pentru o reducere mai mare, până la trei vouchere, dat fiind faptul că acestea pot fi tranzacționate pe piața liberă.

În octombrie anul trecut, premierul Victor Ponta declara că „ar trebui să fie un singur tichet, iar această facilitate să fie pentru cel care își casează mașina, nu pentru cel care o tranzacționează, pentru că este un fel de bursă ilegală a tichetelor, nereglementată și neimpozitată”.

Programul guvernamental de casare a mașinilor uzate, denumit Programul „Rabla”, permite proprietarilor cu mașini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculul la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal și poate fi vândut și folosit de către „purtătorul” acestuia pentru a obține reducerea la achiziționarea unei mașini noi, care până în acest an a fost de 3.800 de lei.

Tichetele sunt acordate proprietarilor care își casează mașinile prin firmele colectoare (REMAT-uri), cărora Administrația Fondului de Mediu le repartizează aceste vouchere.

Valorificarea la liber a voucherelor și posiblitatea achiziționării unei mașini noi folosind până la trei tichete au fost introduse în 2010 în Programul „Rabla”.

În 2010 au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de mașini, fiind cumpărate aproape 60.000 de mașini noi cu ajutorul bonurilor valorice, față de 32.327 de mașini scoase din uz prin ediția 2009 a programului. În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de mașini vechi și au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârșitul fiecărui an.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?